Ştiaţi că....

  • Ştiai că atunci când visezi persoana care îţi place, acea persoană a adormit gândindu-se la tine?
  • Ştiai că atunci când îţi scapă numele persoanei iubite sau oricine ar fi ea, aceea persoană se gândeşte la tine?
  • Ştiai că atunci când te priveşte direct, te iubeste?
  • Ştiai că atunci când te priveşte mult, nu poate să trăiască fără tine?
  • Ştiai că dacă se desparte de tine încet o face pentru că nu vrea să te lase să pleci?


Nici eu nu ştiam dar am descoperit...:)

în ziua de azi nu se poate fără mai multe jub-uri

Dacă fiecare individ din lumea asta, angajat cu carte de muncă ar avea un salar din care să poată trăi decent (chirie sau nu, cheltuieli, facturi, rate, mâncare, impozite, vise....), cu weekenduri libere, petrecute cu cei dragi, ar fi toată lumea mulţumită şi nu s-ar mai găsi nimeni să se plângă zi de zi..


Asta cred că este un vis, nu-i aşa?


Trezirea! În ziua de azi sunt o mulţime de variante de a petrece timpul, de a relaţiona, de a comunica, de a te bucura de viaţă alături de cei dragi însă nu mai ai timp (Atenţie! După ce termini şcoala şi te angajezi, timpul trece mai repede)...


De ce nu mai ai aşa mult timp? Pentru că îl petreci la muncă. (un jub, două sau trei, mai nou bănuţii se fac cu trudă)...Poate că întodeauna aşa se făceau ...Dar "mai nou" este pentru mine , care sunt novice intrata în "pita" şi am început şi eu să văd cum stă treaba cu astea.....
Nu mă plâng, sunt printre cei norocoşi şi ştiu că Dumnezeu mă va ajuta să rămân printre ei...

Vreau doar să subliniez ce am observat.

În jurul meu sunt mai multe persoane care lucrează în mai multe părţi (pe lângă jub-ul de bază ca să-i spun aşa, ba mai faci o asigurare, ba mai vinzi produse cosmetice, ba vinzi alte cele, ba convingi lumea să se inscrie în nu ştiu ce companie multi lavel, promoter sau dai meditaţii sau faci petreceri de copii, orice e bine, doar să mai faci nişte bănuţi în plus...

Nu e rău. Dar dacă găseşti să faci şi ceea ce-ţi place, să te regăseşti în munca ta, atunci e minunat, având în vedere că jumătate din zi o petrececi muncind, măcar să faci ce-ţi place. Vezi lucrurile în mod pozitiv. Poţi lucra liniştit pentru că şti, la final vei avea satisfacţie în urma muncii tale şi vei fi apreciat pentru ceea ce faci...

Mai rău e când te chinui, când faci lucrurile doar să fie făcute....Mereu te plângi de mersul lucrurilor şi eşti nemulţumit. Cu siguranţă viaţa trăită aşa nu poate să ducă la mulţumire de sine şi la sentimentul că evoluezi.

Gândul meu este că dacă tot investim atât de mult timp în muncă pentru bunăstarea noastră, măcar să facem ceea ce ne place....



Idei de jub-uri
  • animatie si petreceri de copii
  • dai meditatii si ajuti la teme
  • babysitter
  • operator de interviu
  • broker de asigurari
  • reprezentant de vanzari cosmetice
  • promoter
  • taxi
  • croitorie
  • servicii de frizerie si manichiura
  • servicii de curatenie

observatie-parintii care sunt de o varsta cu mine


Cum merg la diferite petreceri de copii ca si animator, in ultima vreme am avut ocazia sa intalnesc din ce in ce mai multi copii ai caror parinti sunt de varsta mea.

M-am intristat sa vad cat de prost sunt crescuti copiii lor...Este trist, mai ales stiind ca acesti parinti au varsta mea. Eu nu am ce face prea mult, interactionez cu ei 3 sau 4 ore insa ma gandesc ca societatea va avea de suferit.

Copii care nu stiu sa se respecte intre ei, copii cu mofturi, copii ce isi asculta cu greu parintii..la varsta lor de 3 ani sau 4, deja au o personalitate dificila, cu care poti relationa destul de greu...

Nu e de mirare. Intr-un fel, ma gandesc ca acesti parinti probabil ca au o viata asemanatoare cu a mea: de dimineata pana seara sunt plecati, la munca sau in diferite locuri, alearga pentru a face rost de bani pentru intretinere, facturi, rate, cresterea copilului mai ales....(odata cu cresterea responsabilitatilor, cresc si costurile)..

Asa se face ca lipsesc din viata copiilor, exact in perioada primilor ani de viata...Copii cresc sub influenta mai multor persoane (bunici, vecini, educatoare, bone, etc), fiecare cu stilul ei de educatie, fapt care are consecinte asupra copilului: Acesta nu mai stie de cine sa asculte, probabil ca se maturizeaza mai devreme, este clar, are conditii, haine, mancare, statut social dar ii lipseste afectiunea parintilor, apropierea aceea de care atata nevoie...

Nu sunt de invinuit nici unii, nici altii....Pana la urma oare ce putem face? Are cineva o solutie pentru toate acestea, pentru toata alergatura asta?

Toti cei care au ceva in viata muncesc pentru ce au

Aviz tuturor persoanelor care se uita in curtea vecinului si au afirmatii de genul " are masina" .."Lasa ca el poate"..." Astia pot, ei au cu ce.."(ca si cand persoanele care au "ce le trebuie" sau "au cu ce" ar fi furat tot ca sa ajunga sa aiba)..

Nu este asa!

Nu-mi place defel ca multi prefera sa comenteze, sa dea dovada de invidie cel putin prin ceea ce spun (chiar daca poate, nu simt)...

Renunta la atititudinea asta! Incepe si munceste si tu...Gandeste. Foloseste-te de ce sti si incearca sa evoluezi. Daca stai, te gandesti, te razgandesti, gaseti motive, dai inapoi, cu siguranta departe nu vei ajunge....

De ceva timp realizez pe pielea mea ce inseamna sa ai (poate la un nivel mic), realizez ca trebuie sa muncesti pentru fiecare lucru pe care il ai in casa, trebuie sa renunti la timpul petrecut cu cei dragi, incepi sa ai alte prioritati, sa renunti la distractii costisitoare, sa te gandesti de mai multe ori cand vrei sa investesti bani in ceva....

Totul se optine cu truda....Toti cei pe care ii vedem noi ca au, au pentru ca fac ceva. Nu se dau batuti cu una cu doua, incearca sa gaseasca solutii... Doar ei stiu cate sacrificii fac (implica timp, resurse, bani, relatii, sentimente) pentru ca sa se bucure in viata de mai bine....

Oamenii acestea (care se implica, au idei, incearca sa gaseasca solutii) trebuie laudati, trebuie luati drept exemplu....

Una este sa astepti sa cada din cer rezolvarea problemelor tale si alta e sa treci la treaba....Pentru fiecare varianta pe care o alegem, vom avea si rezultate pe masura....

"Fericit" omul care are mai multe case...

"Fericit" omul care are mai multe case...şi nici una nu e a lui....

Aşa mă simt eu de fiecare dată când sunt în Mărăşti şi am nevoie de laptop care este în Mănăştur....Sau când sunt în Mănăştur şi aş avea nevoie de uscătorul de păr sau nişte pantaloni curaţi din Mărăşti cu ce să mă îmbrac a doua zi.

E bine...

Într-o vreme mai era "acasă" şi la bunică-mea sau chiar la mama, în Spania...Dar am renunţat că e obositor....

Mi-am propus să mă hotărăsc ce vreau şi să fac ceva în această privinţă, asta ca să nu-mi mai consum neuronii deageaba...

Ideea este că în Mărăşti era "acasă" până l-am cunoscut pe iubitul meu şi a evoluat relaţia încât am cam început să dorm la el. Aşa se face că mai trec pe "acasă" să fac duş dacă nu fac asta chiar la el, să mă schimb şi eventual, să fac ceva de mâncare, să mănânc în tihnă....De multe ori mă lovesc de răceală, de nici nu ştiu cum să le spun, lucruri care mă fac să nu mă mai regăsesc ca altădată, "acasă"...

În Mănăştur sunt "musafir" dar musafir care se implică la curăţenie, din când în când, gătit , etc. E clar că locul meu nu este acolo. Chiar dacă de multe ori mă simt bine, apar momente în care mă întrăinez, simt că locul meu nu este acolo şi că trebuie să fac ceva să-mi găsesc locul, fără să mă bag în viaţa si casa nimănui....

Alergătura asta între cele două case este destul de obositoare uneori: eşti tot cu bagajelu făcut, după tine, cu multe lucruri în geantă de care ai nevoie...

Cel mai bine e la "tine", unde poţi să fi mai liber, să faci când vrei şi când poţi de mâncare, să faci baie când vrei, să nu depinzi de nimeni, şi de ce nu, să poţi umbla dezbrăcat prin casă dacă asta vrei....



Când accepţi oameni să facă parte din viaţa ta, lucrurile se schimbă


Când accepţi să nu trăieşti singur, când accepţi să facă parte din viaţa ta un iubit, o soră, prieteni, familie şi, mai ales un copil, cu siguranţă lucrurile nu vor mai fi lafel cum au fost.

Când ai oameni în viaţa ta, când ai acceptat să nu fi singur, nu mai poţi face orice, depinzi de ei, ai nevoie de ei pentru a evolua....trebuie să te conformezi, să ai răbdare. ...Lucrurile se desfăşoară alfel...Cred că într-un timp mai lung...De exemplu, dacă trebuie să plecaţi undeva, nu te îmbraci şi pleci în 10 minute, te îmbraci şi aştepţi până când toţi se îmbracă, poate până sunt gata toţi tu mai citeşti ceva, poate faci şi curăţenie, mai ştiu eu....Gata, s-au dus vremurile când ziceai că porneşti la 9 . Acum nu se ştie....Alt exemplu: Vrei să -ţi cumperi cărţi....M, m, m, cred că mai bine citeşti ceva pe internet..Bănuţii care altădată îi dădeai pe cărţi acuma vor merge pe mâncare şi alte facturi şi rate....

Când a venit vremea să nu mai trăieşti singur, să nu mai fi egoist, când începi să te gândeşti mai mult la cei din jur decât la tine, înseamnă că ai inceput să te maturizezi, ai ajuns la un alt nivel de a-ţi trăi viaţa - Trăieşti viaţa prin ceilalţi şi cu ceialţi-

Nu e minunat?

Nu este minunat că ai un scop pentru care să alergi în fiecare zi, pentru care să te zbaţi...un ideal care creşte pe zi ce trece, odată cu maturizarea - faptul că ai cu cine să te bucuri pentru reuşite şi succese, ai cu cine să plângi când apar norii şi mai ales, ai cu cine să visezi, să - ţi faci planuri de viitor - .....

Pentru toate acestea şi multe alte lucruri nespuse în cuvinte, merită să te maturizezi.....

Ştiu. Nu suntem de neîlocuit.

Acest lucru îl văd în viaţa unora. Uneori îl simt şi în viaţa mea. Oricât de bun ai fi în domeniul tău de activitate, să nu uiţi că s-ar putea să existe alte persoane şi mai bune....

În momentul în care simţi că te-ai infipt bine acolo unde eşti (la locul tău de muncă, la şcoală, în grupul tă de prieteni), am impresia că începi să profiţi de acest lucru (îţi cresc aşteptările, poate nu mai eşti lafel de atent cu cei din jur, nu mai acorzi lafel de mult timp pentru ceea ce trebuie să faci, mai găseşti ceva de făcut în plus, poate nu mai faci ce ar trebui să faci, începi să ai mofturi, nemulţumiri, poate şi să ceri mai mult decât ţi se poate oferi)....

Unele lucruri le facem incontient şi poate că altele le facem cu bună ştiinţă....

Cel mai bine ar fi să ne mulţumim cu ce avem... Să ne bucurăm că în fiecare zi învăţăm ceva, ni se deschid noi portiţe, Dumnezeu ne iubeşte şi ne ajută să creştem, să evoluăm...

Sper din tot sufletul să nu ni se urce la nas. să ne ştim mereu lungul nasului, unde ne este locul....pentru că nu suntem de neîlocuit....

Dacă avem răbdare, întotdeauna vom avea uşi deschise în faţa noastră, trebuie doar să ne folosim de cunoştinţele pe care le avem, trebuie doar să încercăm să punem în valoare ceea ce ştim să facem cel mai bine pentru că aşa facem ceea ce ne place iar acest lucru este foarte important ca să evoluăm ....

Trebuie să învăţ că în viaţă mai şi pierdem


Nu ştiu alţii cum sunt dar eu chiar trebuie să învăţ acest lucru pentru că altfel nu o să pot evolua....

Ştiu să pierd la orice joc. De fapt de fiecare dată când mă joc ceva cu copiii, cu copiii adulţi pierd şi m-am obijnuit, e normal pentru mine. Chiar îmi place.

Când vine vorba însă de lucrurile "mari" ca să le spun aşa, treaba stă altfel: de-alungul vieţii mele cam tot ce mi-am dorit mi s-a întâmplat (la timpul potrivit, evident), - aşa văd eu lucrurile prin ochii mei de optimistă - Se pare că la orizont, din când în când încep să apară şi mici "eşecuri". Subliniez, sunt mici ...eu le fac să fie mari....

Primul a fost faptul că nu am reuşit să-mi iau permisul auto. Chiar dacă deja au trecut aproape doi ani, se pare că am rămas cu o cicatrice, din moment ce încă mai aduc subiectul la discuţie. A fost primul meu eşec dacă îl pot numi aşa.

Dar ce m-a făcut să ajung să meditez "profund" după cum se observă, este faptul că am avut o petrecere de copii (de 40 de copii), unde pur şi simplu, chiar dacă a fost printre petrecerile care au ieşit cât de cât, m-a făcut să mă simt tristă, neîmplinită şi nemulţumită de mine. De fapt a fost printre invitaşi o mămică ce mi-a spus ceva de genul (după ce a început să se bage în treaba animatoarelor să ne facă să organizam jocuri cu toţi cei 40 de copii, între 1 si 4 ani)..: "te cunosc eu pe tine..te-am mai văzut şi stiu ce poţi...dacă ştiam că eşti şi aici, nu mai veneam".....(Era una dintre mămicile de la prima petrecere de copii la care am fost trimisă de Călin, acum vre-o 3 sau 4 ani, unde erau doar bebeluşi şi binenţeles că nu am putut face jocuri, darămi-te animaţie, cu copilaşii care nu ştiau să umble, se jucau individual. Am făcut pe baby sittera.) În fine. Asta e. Nu ştie că eu am petreceri în fiecare săptămână de joi până marţi câteodată. Am petreceri încât nu le mai fac faţă cu perzenţa mea. Au ajuns să meargă şi sora mea şi încă câteva prietene. Majoritatea petreceri de la care pleacă copiii şi părinţii bucuroşi, bine dispuşi, mulţumiţi şi cu dorinţa de a se reîntoarce. La câte cluburi se reîntorc şi alţii pentru a-şi organiza petrecerea aniversară datorită animatoarelor.....

Da, cu cât mă implic în mai multe lucruri, alerg, intru în contact cu o mulţime de oameni, cu atât mai mult mă gândesc că o să apară şi asfel de situaţii în care voi întâlni şi persoane nemulţumite de serviciile mele.

Prin aceste gânduri vreau să mă ajut, să mă sensibilizez singură, să mă aştept din când în când şi la eşecuri (eşecurile mele, se vede clar, sunt mici, în comparaţie cu muritorii de foame din Etiopia, care nu ştiu nici ce să facă cu seminţele de roşii)....Sunt doar nişte mici hopuri peste care pot să trec pentru că am în jurul meu oameni care mă susţin, au încredere în mine, (poate şi depind puţin de mine).....

Viaţa are gust...


Aşa sună versurile formaţiei Holograf:

" Viaţa are gust,
Dacă inima ta e tot timpul deschisă,
Viaţa are gust,
Simţi că trăieşti din plin, cu adevarat...."

Şi poate, aşa suna un slogan al unei reclame... cred că era la ciocolată.

Mi-a rămas întipărit în minte şi m-a făcut să mă gândesc ca în general viaţa are gust...
Dacă vreţi să mă întrebaţi "ce gust are viaţa?", cred că vă pot răspunde la aceasta întrebare destul de uşor...

La început are gust de lapte şi de dragostea mamei, fiinţa cea mai dragă, care te ţine la pieptul său şi te creşte ca să ajungi om.
Apoi are gustul inocent al copilăriei, gustul de joacă şi gustul tuturor lucrurilor mărunte pe care le descoperim prin joc.... Are gustul celor mai sincere prietenii, mai trainice şi mai adevărate.
Apoi are gust de dragoste... parfum şi vise... flori şi speranţe. Are gustul încrederii în trecut, prezent şi viitor....
Când mai creşti în vârstă poate că adesea, are gust de dezamăgire: când te împiedici -cu voie sau fără voie- şi cazi, şi praful îţi scârţie în dinţi şi te înfiori că Dumnezeu ne-a făcut din ţîrână...
Apoi, găseşti puterea de a te ridica şi viaţa capătă un gust dulce, al succesul
ui, al binelui şi al echilibrului.
Când găteşti pentru omul drag sufletului tău, viaţa are gust de mirodenii.

Când devii mamă, viaţa prinde cel mai aromat gust posibil. Gustul dulce al împlinirii.
Viaţa are gust de cozonaci în momentele în care îl aştepţi cu nerăbdare pe Moş Crăciun la bunici acasă...
Viaţa are gust de Dumnezeu la fiecare împărtăşanie...
Viaţa are gust de dor de ducă în momentele de singurătate.
Găsiţi gustul fiecărei clipe al vieţii voastre şi păstraţi-l pentru totdeauna. Este unic.

Ecologizare_Ce faceţi cu uleiul ars?

"Ştiţi unde se aruncă uleiul din tigaie după o friptură făcută acasă ? Chiar dacă nu facem foarte des friptură, când o facem, aruncăm uleiul folosit în chiuvetă, nu-i aşa? Aceasta e una dintre cele mai mari greşeli pe care le putem face. De ce o facem? Pur şi simplu pentru că nu e nimeni care să ne explice cum se face corect. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să aşteptăm să se răcească şi să îl punem în sticle de plastic, sau de sticlă, să punem capace la sticle şi să le aruncăm la gunoi. UN LITRU DE ULEI FACE APROXIMATIV UN MILION DE LITRI DE APĂ NON POTABILĂ, CANTITATE SUFICIENTĂ PENTRU O PERSOANĂ PENTRU 14 ANI.. Dacă tu alegi ca de acum să arunci uleiul ars la gunoi, mediul îţi va fi recunoscător, împreună cu mine "